-
Noaptea, singur... numai vuietul rece și crud al vântului își face prezența
În jurul priveliștii moarte a naturii...
El.. și numai el... stă rezemat de o buturugă
Frunzele răsfirate ale firavei coroane împiedică
Lumina stelelor să se reverse asupra lui... asupra mea..
Mă regăsesc în el, în privirea lui, în comportamentul lui...
Dar nu suntem la fel... atât de asemănători, totuși atât de diferiți..
Un țipăt, un răcnet de putere sau... De frică, de... disperare
Caută eliberare... eliberare din inima lui, din inima noastră...
Anotimpul renașterii îi alină durerea din suflet; și mie și lui
-
Ziua, tot singur, eu și cu mine și cu... el?
Vuietul rece s-a transformat în alintul mângâietor al adierii vântului...
Priveliștea e vie; natura surâde, păsările ciripesc...
Un sentiment de nostalgie îl cuprinde, pe el... pe mine..
Același copac își poartă acum coroana maiestuoasă cu mândrie
Florile au îmbobocit și fermecata mireasmă a copilăriei este pretutindeni.
Inima îi bate și sufletul îi strălucește ca nicicând... și lui, dar mie nu.
-
Seara, el și cu mine, sau doar eu...
Îi vreau prezența, dar nu o pot avea
Același copac, același lac, dar vântul nu mai este...
Stropii de ploaie sunt atât de liniștitori... adaugă la această senzație...
În ochii lui... doar în ochii mei... a devenit și mai frumoasă
Un strop cade pe fața mea; nu e un strop, e o lacrimă..
Copacul glorios încă blochează lumina stelelor,
Dar acestea strălucesc și mai tare în lacul liniștitor din față...
Ma uit la ele, se uită la mine... parcă se aseamănă cu ea
Închid ochii, mă gândesc... tot același peisaj, dar ceva se schimbă
Sunt îndrăgostit.
Lumea din jurul meu a înflorit, iar sufletul meu...
Devine cel mai minunat lucru atunci când este lângă al tău.
Mă gândesc la el: se uită în reflexia apei, o vede pe ea...
Îmi deschid ochii, mă uit în reflexia apei: mă văd pe mine...
Mă uit în sufletul meu, o găsesc pe ea.
Nu pe ea, ci pe tine.
-